Doi agenți de poliție au fost transportați la spital după ce autospeciala MAI în care se aflau a fost lovită din plin de către un alt autoturism, ieri, după ora 21, pe raza comunei Plopșoru.
Aceștia se deplasau regulamentar din direcția Craiova spre Târgu Jiu, când un alt autoturism, al cărui șofer a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens.
“In urma impactului, doi agenti de politie au suferit leziuni și au fost transportati la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
In cauza s a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Gorj
Accidentul a fost surprins în imagini și de către vloggerul Andy Popescu. Acesta a postat un video pe contul său de socializare.