Este control la IPJ Gorj, după ce adjunctul șefului instituției ar fi lovit cu piciorul mașina unui participant la protestele transportatorilor și fermierilor.
Bărbatul a fost filmat în timpul altercației cu polițiștii, pe timp de noapte, lângă mașina sa de teren de culoare închisă, în timp ce li se adresa cu vehemență agenților.
„Cum să dai cu piciorul în mașină? Ce-ți făcui eu? Ce polițai ești tu? Ce javră ordinară? … A dat cu piciorul în mașină… Unde te crezi? Nu mut mașina de aici. Să vină toate autoritățile”, a strigat bărbatul în fața polițiștilor.
Potrivit unui comunicat de presă de la Inspectoratul Județean de Poliție Gorj, adjunctul șefului Inspectoratului, Ion Frățilescu, s-ar fi dezechilibrat și, involuntar, ar fi lovit mașina șoferului la protestele de aseară.
Concret, șoferul în vârstă de 33 de ani nu ar fi respectat semnalul polițistului de a schimba direcția de mers, moment în care polițistul respectiv, adică adjunctul de la IPJ Gorj, s-a dezechilibrat și, fără să vrea, a lovit autoturismul, provocându-i avarii.
Reacția șoferului a fost alta, așa cum s-a și văzut în imaginile filmate. El susține că, intenționat, adjunctul șefului de Inspectorat a lovit mașina cu piciorul, spărgându-i spoilerul. S-ar fi întâmplat astfel după ce individul de la volan ar fi încercat să îi spună polițistului că nu este în coloana de protestatari și că trebuie să ajungă în altă parte.
Incidentul din Gorj este verificat acum de șefii Inspectoratului General al Poliției































