Fată de 16 ani, din Tismana, găsită spânzurată într-o casă aflată în construcție

0
1881

La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 09:17, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați de către un bărbat, din orașul Tismana, cu privire la faptul în incinta unei case aflate în construcție, a găsit o tânără spânzurată.

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana s-au deplasat la fața locului, în vederea efectuării de cercetări, stabilind că cele sesizate se confirmă.

A fost solicitat un echipaj medical, care a efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate a fost constatat decesul fetei”, a comunicat IPJ Gorj.

În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acesteia, nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Corpul tinerei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here