Toţi angajaţii din sectorul privat ar putea primi vouchere de vacanţă, din 2024. Un proiect de lege în acest sens a fost iniţiat de partidele aflate la guvernare care spun că şi-au propus să elimine inechităţile dintre stat şi privat şi să stimuleze astfel industria turismului. Privită cu ochi buni de salariaţi şi angajatori, măsura, spun analiştii economici, ar putea afecta bugetul de stat şi ar duce la creşterea preţurilor.
Analiştii economici cred că măsura ar fi, de fapt, cu două tăişuri. „S-ar putea să ne placă că primim aceşti bani de la bugetul statului, dar să nu ne placă atunci când o să vedem că preţurile vor creşte. Impozitul pe venit este o sursă de finanţare a bugetului statului. Avem nevoie de cheltuieli sociale, de care beneficiază toată lumea. Aceste cheltuieli vor fi diminuate”, a explicat Dan Schwartz, analist economic, pentru Observator.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de Parlament și promulgat de șeful statului. Voucherele de vacanţă au început să fie acordate în sectorul public din 2019. Acestea au o perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării.































