A evadat din Penitenciarul Târgu Jiu. Se ascundea printre locuințe

0
698

Un deținut în vârstă de 21 de ani din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu a evadat în această seară. Bărbatul era condamnat la 2 ani și 6 luni pentru tâlhărie, iar până să fie eliberat mai avea doar 2 luni, însă nu a mai avut răbdare.

Acesta își executa pedeapsa în regim deschis și muncea la niște sere. Polițiștii au împânzit orașul de filtre, iar la scurt timp a fost prins. Nu a apucat să se îndepărteze prea mult de locul de unde a fugit, fiind prins în zona unor locuințe din Bicaz.

Comunicat Penitenciar Târgu Jiu:

Vă informăm că, joi 02.09.2021, în jurul orei 17.20, s-a constatat că persoana privată de libertate BĂIAȘU IONUȚ, în vârstă de 21 de ani, condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, a părăsit punctul de lucru permanent (GAZ) de pe raza localității Târgu Jiu. Facem precizarea că acesta era clasificat în regim deschis.

In jurul orei 19.50, acesta a fost capturat de echipele operative formate din lucrători ai Penitenciarului Târgu Jiu. Acesta se afla pe raza municipiului Târgu Jiu, în apropiere de locatia GAZ.

La această oră, acesta se află în custodia Penitenciarului Târgu Jiu.

Mulțumim pentru sprijin Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei Gorj, personalului unității şi reprezentaţilor mass-media pentru suportul oferit în acţiunea de identificare şi capturare a deţinutului.

Totodată, reiterăm faptul că, în legătură cu fapta săvârşită va fi sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. De asemenea, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară și, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Având în vedere faptul că părăsirea punctului de lucru este asimilată evadării, menționăm că aceasta se pedepsește conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here