Membrii echipei de descarcerare și SMURD din cadrul ISU General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați la un accident produs pe DJ 605 A. Evenimentul rutier a avut loc în localitatea Sinești, sat Urzica. Echipajele au intervenit pentru descarcerarea și acordarea de îngrijiri medicale.
După efectuarea manevrelor de descarcerare, persoana rămasă captiva între elementele caroseriei contorsionate a fost salvată. Ulterior persoanele rănite au fost transportate la CPU Horezu pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
Prin sistemul 112 a fost anunțată o persoana incarcerata și alte 3 rănite, motiv pentru care la fața locului au fost trimise: un echipaj de descarcerare și încă 3 ambulante.
Traficul rutier este blocat în totalitate pentru finalizarea cercetărilor.