Aglomerație la UPU Târgu Jiu

0
249

Zile de sărbătoare destul de aglomerate pentru medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Fie că au mâncat cam mult, fie că au avut diferite probleme de sănătate, peste 200 de gorjeni au ajuns la spital în primele două zile de Paște.

Pe lângă problemele medicale, la unitatea medicală au ajuns și persoane care au fost victimele unor agresiuni fizice.

”La unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe din Târgu Jiu s-au prezentat în prima zi de Paște 105 gorjeni, iar în a doua zi de Paște, 127. Aceștia au suferit afecțiuni precum colici biliare, enterocolite, accidente vasculare cerebrale, abcese dentare. De asemenea, am avut și victime ale unor agresiuni, dar și ale unor accidente rutiere”, a spus Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here