Amenzi USTURĂTOARE pentru doi angajatori gorjeni. Salariați care munceau fără forme legale

0
166

Un angajator din municipiul Târgu Jiu a fost amendat cu 20.000 de lei de către inspectorii de muncă, deoarece folosea în activitate o persoană pentru care nu avea încheiat contract de muncă. De asemenea, un alt angajator din Prigoria a fost și el amendat cu 15.000 de lei pentru primirea în continuare a unui muncitor la muncă, cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în contract.

Inspectorii de muncă au urmărit verificarea modului în care se respectă prevederile legale în vigoare, respectiv: modul de cunoaştere, implementare şi respectare a noilor prevederi legislative, modul de realizare a măsurilor dispuse în controalele anterioare, precum și respectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj atrage atenția asupra faptului că, întârzierea plății salariului de către angajator, cu mai mult de o lună de la data de plată a acestuia către angajat se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu exceptia situației în care angajatorul se află sub incidenta Legii numărul 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările si completările ulterioare”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.        

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here