În această toamnă se vor mai amenaja mai multe parcuri din oraș, fiind votba despre Mioriței, Olari, Griviței (în fața complexului Runcu), 23 August – Săvinești. De asemenea, la parcul de la Gara Targu Jiu, lucrarile dr modernizare a început deja.
”Am demarat un program de realizare a unor mici colțuri de natură ce vor înfrumuseța diferite zone din municipiu. Urmează, tot în această perioadă, să demareze și reamenajarea Parcului Tudor Vladimirescu, pentru care a fost deja emis ordinul de începere a lucrărilor.
În paralel, continuă lucrările și la cel mai nou și cel mai mare parc al municipiului Târgu Jiu, cel situat în zona Narciselor. Aici avem o investiție în valoare de 3 milioane de euro, din fonduri europene. Parcul este amenajat pe o suprafață de 12 hectare din care 10 hectare de gazon, se plantează 2500 de arbori din specii de valoare, se montează sistem de irigații care să acopere întreaga suprafață. Vor fi 10.000 metri pătrați de alei, un loc de joaca mare, de 650 de metri pătrați, amfiteatru in aer liber de 1300 de metri pătrați, un punct de informare și de închiriat biciclete, iar iluminatul va fi asigurat de un sistem modern cu 200 de stâlpi”, transmite primarul Marcel Romanescu.