Au plătit 7.000 de euro să devină șoferi, deși nu știu să scrie și să citească. 9 persoane, reținute de polițiști

0
314

Nouă persoane au fost reținute într-un dosar în care mai multe persoane au obținut permisul de conducere, deși nu știu să scrie și să citească. Potrivit anchetatorilor,  peste 40 de persoane au plătit până la 7.500 de euro pentru a deveni șoferi.

„Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că, în perioada 2018-2022, un instructor auto, în vârstă de 43 de ani, împreună cu un bărbat (sufleor), în vârstă de 28 de ani și fără calitate, au racolat zeci de persoane neșcolarizate și le-au sprijinit să fraudeze proba teoretică, componentă a examenului pentru obținerea permisului de conducere, organizat de SRPCIV București. Ca mod de operare, candidații urmau să intre în sala de examen, purtând pe îmbrăcăminte și în urechi tehnică de natură a permite să filmeze monitorul și să comunice în exterior cu „sufleorul”, acesta din urmă transmițându-le răspunsurile”, spun reprezentanții Poliției Ilfov.

În urma probatorului administrat, polițiștii rutieri ilfoveni au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 9 dintre cele 46 de persoane, urmând ca la data de 19 octombrie persoanele în cauză să fie prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri de luare a măsurilor preventive.

Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au identificat, până în prezent, alte 56 de persoane, cu privire la care există suspiciunea că ar fi fraudat proba teoretică, pentru obținerea permisului de conducere.

Suma solicitată pentru obținerea în mod fraudulos a permisului de conducere era cuprinsă între 3000 și 7500 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here