Au stropit cu benzină patru persoane, printre care și un copil de 10 ani, și le-au dat foc

0
171

Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv după ce au recurs la un gest de o cruzime de neimaginat. Au stropit cu benzină patru persoane din Medgidia, printre care şi un copil în vârstă de 10 ani, şi le-au dat foc în locuinţa acestora. Victimele au ajuns la spital în stare gravă.

„Din cercetări a reieşit faptul că, pe fondul unui conflict anterior, în noaptea de 4/5 august, în jurul orei 2.00, la domiciliul unei femei, de 44 de ani s-ar fi deplasat mai multe persoane, care ar fi pătruns în curte şi în locuinţă, unde ar fi început să o lovească pe aceasta şi pe membrii familiei sale. Mai mult, după agresiunile fizice, persoanele în cauză le-ar fi stropit cu benzină pe victime, ulterior dându-le foc, după care autorii ar fi părăsit locaţia”, se arată într-un comunicat de prssă al Poliției Medgidia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here