Autosanitara Centrului de Transfuzii Sanguine din Târgu Jiu, nefuncțională

0
151

Veche de peste 20 de ani, cu rugina la vedere și kilometrajul dat peste cap, autospeciala Centrului de Transfuzii Sanguine din Târgu Jiu a devenit nefuncțională. Mașina nu mai poate fi folosită, tocmai pentru că reprezintă un real pericol.

Ba mai mult, nici nu mai pornește. Șefa centrului sanguin din Târgu Jiu, Călina Căluțoiu, spune că se caută soluții pentru a achiziționa o autosanitară nouă.

”Din păcate, nu avem o autosanitară cu care să transportăm sângele în siguranță. Suntem încă în căutări de posibilități pentru a achiziționa o autosanitară. Mașina pe care o avem noi este din 1990. Este în curte parcată. Nu se mai fac piese pentru ea și nici nu se mai poate transporta cu ea. Are peste 20 de ani. Nu mai pornește și nu mai putem merge cu ea”, a spus Călina Căluțoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here