Bălești: Conducătorul căruței implicată în accident, alcoolemie de 0,94mg/l alcool pur în aerul expirat

0
164

Conducătorul căruței implicată în accidentul de duminică seara, produs pe raza comunei Bălești, avea o alcoolemie de 0,94mg/l alcool pur în aerul expirat, au stabilit oamenii legii.

„La data de 4 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Bălești, a avut loc un eveniment rutier cu victime.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care din primele cercetări a stabilit faptul că un bărbat de 61 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Bălești, din direcția Motru-Târgu-Jiu, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de un atelaj hipo, condus de către un bărbat de 49 de ani, din comuna Bălești și a intrat in coliziune cu acesta.

În urma impactului autoturismul a fost proiectat pe contrasens într-un alt autoturism condus de către un bărbat de 53 ani, din municipiul Târgu-Jiu, care se deplasa regulamentar din direcția Târgu-Jiu-Motru.

În urma evenimentului, cei doi conducători auto au fost răniți ușor, precum și două femei de 48 de ani, respectiv 51 de ani, ambele din municipiul Târgu-Jiu, pasagere în cele două autoturisme, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar în cazul conducătorului atelajului hipo a fost înregistrată o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here