Calvarul unei familii din Gorj:” S-a spânzurat aici. Acum ne trezim cu masa răsturnată, nu ne lasă în pace!”

0
1014

Detalii șocante dezvăluite de o familie din comuna Fărcașești, Gorj. De câteva zile, membrii familiei trăiesc o tragedie, din cauza faptului că lucrurile au început să se miște prim casă. Speriați, oamenii n-au mai stat pe gânduri, iar împreuna cu cei doi copii au mers să doarmă prin vecini. Potrivit ziarului local gorjonline, chiar si preotului satului s-a speriat, după ce acesta a fost chemat să țină o slujbă pentru alungarea spiritelor care nu dau pace familiei. Pătura de pe pat ar fi fost ridicată, bateria de la ceas a sărit în mijlocul camerei, iar becul s-a stins brusc.

Capul familiei, Victor Amuliu Dragotă a povestit că spiritul ar fi fiul fostei sale concubine, care s-a spânzurat, în urmă cu șapte ani,  de nucul din curtea casei.

”De duminică seara, de la 8 la 8 jumate, bocănea în casă în pereți. Bătea de patru ori și se oprea. Am pus soția să pună copilul să se urce și să dea cu tămâie prin pod. Toate le răstoarnă, și pat și televizorul îl întoarce cu fața în jos, le trage din priză…Uitați cum întoarsă televizorul. Și acum e întors. Și patul îl mută, și masa o răstoarnă cu fața în jos”, au povestit cei doi soți, la ziarul gorjonline.

De asemenea, bărbatul bănuiește că motivul pentru care casa este bântuită ar fi din cauza faptului că fosta concubină, nu i-ar fi făcut pomana fiului său.

”Eu am trait cu o soție, mai înainte, și a avut un băiat care s-a spânzurat aici când avea 22 de ani. Și nu i-a făcut de șapte ani. Părintele zice că din cauza asta că, caută ceva el. Aici s-a spânzurat, la nucul ăsta. Și crecile la o parte le dă de acolo. A stropit părintele…”, a adăugat bărbatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here