CFR scumpește din nou biletele de tren

0
201

CFR ia în considerare o nouă majorare semnificativa a biletelor, la nici trei luni după ce tichetele de tren s-au scumpit cu 20%. CFR se plânge de inflația în creștere și de facturile foarte mari, iar biletele pot crește din nou.

“În legislaţie se spune că majorarea preţurilor este impusă de rata de inflaţie. După cum vedeţi, rata de inflaţie, am citit astăzi declaraţia domnului profesor Păun, e posibil să ajungă la sfârşitul anului la 20%.

Vom analiza la sfârşitul anului pe bugetul viitor, depinde de nivelul subvenţiei, şi dacă intrăm tot aşa într-o situaţie cu preţuri necontrolate este posibil să luăm în analiză creşterea. Noi avem un buget preliminat cu 600 de milioane de lei pierderi tocmai din acest calcul al energiei electrice şi al combustibilului. Se fac rectificări bugetare, s-a făcut prima capitalizare la rectificarea de anul acesta în jur de 260 de milioane. Va fi o rectificare probabil şi în noiembrie şi de aici probabil că vom găsi diferenţa de bani. Am cerut prima dată la rectificare 400 de milioane de lei şi mi s-au dat 260. Vom cere spre sfârşitul anului în jur de 150 – 200 de milioane.’”, a transmis Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători, potrivit Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here