Continuă războiul cu ciorile din Târgu Jiu: ”Trec pe aici și fac pe mine. Să le dea jos!”

0
365

Ciorile din Parcul Central din Târgu Jiu au devenit o reală problemă pentru cetățeni, dar și pentru autorități. Au fost încercate mai multe metode de a scăpa de înaripate, însă în zadar. După ce au montat un sistem audio care scoate un sunet menit să le alunge, ciorile s-au acomodat imediat și acum ignoră boxele puse prin copaci. De asemenea, nici sistemul cu laser nu s-a dovedit a fi unul foarte eficient. Acum au venit cu o altă metodă, una clasică: doborârea cuiburilor din copaci.  

”Este cea de-a treia variantă. Avem prima variantă cu sunete care a rezolvat o parte din probleme. Am mers și pe varianta cu raze care și ea a fost eficientă. De data aceasta, în colaborare cu ISU Gorj, încercăm să îndepărtăm cuiburile de ciori fără ouă sau fără pui, mai ales cele care sunt preajma aleilor din Târgu Jiu.  În mai multe orașe din România sunt ciori, dar sper ca eu să fiu primul edil care scapă de ele”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

Reprezentanții societății Edilitara spun că și costurile sunt foarte mari: ”Cheltuielile sunt destul de mari pentru că noi întreținem, spălăm, măturăm în fiecare zi, alocând resursă umană, circa 10-12 oameni, în funcție de ce găsim în ziua respectivă. Mai alocăm și utilaje, mașini pentru îndepărtare, mături, bazine. Sunt destul de multe cheltuieli, iar pe lângă asta fac și multă mizerie”, a spus Viorel Cârlig, reprezentant Edilitara.   

Cei mai afectați sunt oamenii, dar speră că odată cu îndepărtarea cuiburilor, ciorile să nu-i mai deranjeze: ”Trec și eu prin parc și ele fac pe mine. Păi cum să-mi convină, nu-mi convine. Să dea cu ele jos, să se ducă în altă parte. Pe râuri, pe ape(…)Foarte bine. Treaba asta e bună. Să termine cu cuibarul lor de pe aici”, au spus câțiva târgujieni.

Ciorile sunt păsări protejate prin lege și sunt considerate ca fiind cele mai inteligente. Astfel, împușcarea acestora atrage după sine dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here