Un băiat de doar 12 ani a fost umilit și bătut de colegele de școală, fără ca cineva să ia vreo măsură. Mama elevului, care învață într-o școală din judetul Argeș, a făcut plângere la poliție când a aflat despre cele întâmplate, după ce a verificat telefonul copilului.
În școală, pe stradă, în parc, oriunde îl întâlneau, fetele îl loveau și îl batjocoreau, iar asta se întâmpla aproape zilnic pe parcursul a câteva săptămâni. Băiatul de doar 12 ani, elev într-o școala din Costești, judetul Argeș, a îndurat zilnic bătăi și umilințe de la cele două fete. Cruzimea colegelor nu se oprea nici măcar atunci când baiatul începea să plângă. Ba mai mult, le amuza.
Mama copilului a descoperit prin ce trece fiul ei când, îngrijorată de comportamentul pe care acesta îl are acasă, i-a verificat telefonul: „Inițial nu mi-a spus, nu mi-a povestit, dar a spus la profesori, la școală și după aceea am verificat în telefon și am depistat în telefon unele poze, aceea unde este la toaletă în genunchi. El nu a vrut să mai stea de vorbă cu una dintre ele, să zicem că ar fi fost împreună, așa zic ei, cu toate că nu știu ce relație să ai de la 12 ani. Pleca foarte târziu de acasă, probabil aștepta să nu mai fie nimeni în curtea școlii” a povestit femeia.
Reprezentanții școlii recunosc agresiunile, dar spun că se întâmplau în afara instituției. Mama îi contrazice. „I-au călcat geaca în picioare, i-au scuipat pe geacă, i-au dat palme peste cap, în timpul pauzelor, în școală și el atunci a început și a spus la profesori” a declarat femeia. Mama băiatului a depus plângere la poliție, iar acum se fac cercetări. Și conducerea școlii a demarat o anchetă internă.































