Dan Vâlceanu, urmărit penal pentru comiterea mai multor infracțiuni

0
32

Deputatul Dan Vâlceanu este urmărit penal pentru comiterea mai multor infracțiuni, după scandalul cu Florin Roman din Parlament.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată, într-un comunicat oficial că, la data de 28 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar în cursul zilei de astăzi, suspectului i-au fost aduse la cunoştinţă faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale.

ÎCCJ precizează că în de 21 mai, la ora 11:15, ”în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaţilor, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de deputat, inculpatul a adresat injurii şi a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, şi acesta deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice dată de mandatului constituţional de deputat al României, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur şi zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale”.

”Totodată, inculpatul a adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate aducând atingeri grave demnităţii acesteia şi a tulburat ordinea şi liniştea publică prin generarea unor situaţii de insecuritate şi de teamă”, precizează comunicatul oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here