Discuții privind Zona Metropolitană Târgu-Jiu

0
161

Reprezentanții primăriilor ce fac parte din Zona Metropolitană Târgu Jiu s-au întâlnit ieri cu cei șase primari care și-au manifestat dorința de a adera la asociație, dar și cu directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, în prezența consultanților Diana Stănculescu și Oana Pascariu.

Marilena Bogheanu a evidențiat avantajele oferite de asocierea dintre localități în ceea ce privește accesarea de fonduri europene și mai ales oportunitățile oferite de PNRR.

În acest sens, urmează a fi elaborată o strategie comună ce va reuni prioritățile fiecărei localități în parte, în așa fel încât să poată fi implementate o serie de proiecte ample, cu finanțare europeană și prin care întreaga zonă să se dezvolte și să prospere.

Sănătatea, educația, mediul, transportul în comun sunt doar câteva exemple de domenii ce pot beneficia de astfel de fonduri. Bogheanu a subliniat importanța majoră a asocierii mai multor localități pentru ca obiective mari să poată beneficia de finanțare europeană.

Zona Metropolitană Târgu Jiu anunță aderarea localităților Tismana, Câlnic, Godinești, Peștișani, Runcu și Telești.

Totodată, primarii comunelor Mușetești și Ciuperceni și-au manifestat dorința de a adera la Zona Metropolitană Târgu Jiu. În acest moment, zona metropolitană cuprinde următoarele localități: Târgu Jiu, Bumbești Jiu, Arcani, Bălănești, Bălești, Dănești, Drăguțești, Lelești, Scoarța și Stănești.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here