O femeie, de 61 de ani, a murit joi, în urma unui grav accident de circulație produs în comuna Telești. De asemenea, un bărbat, de 65 de ani, a ajuns la spital.
„Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generate de un accident rutier produs pe raza comunei Telești, satul Șomănești în care au fost implicate două autovehicule.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD din cadrul instituției noastre. Echipajele de intervenție au constatat că, în urma impactului, unul dintre autovehicule s-a răsturnat. Două persoane au rămas încarcerate.
S-a intervenit pentru extragerea victimelor, un bărbat în stare de conștientă și o femeie în stare de inconștiență, fără semne vitale.
Bărbatul a primit primul ajutor calificat, concomitent cu aplicarea manevrelor de resuscitare femeii. Din păcate, femeia a decedat”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.