Fetițe din Gorj, la un pas să fie violate de un vecin: ”Le-a pus mâna la gură!”

0
1098

O simplă joacă în spatele casei se putea termina tragic pentru două fetițe din județul Gorj. În vârstă de doar 6 și 7 ani din Novaci, micuțele au avut parte de momente înfiorătoare provocate de un bărbat. Fetițele au fost la un pas să fie violate de vecinul lor în vârstă de 27 de ani. Bărbatul le-a ademenit, le-a pus într-o roabă şi le-a dus la o distanță de 300 de locuință. Cu toate acestea, magistraţii l-au lăsat în libertate.

Bărbatul acuzat de tentativă de viol se afla la muncă chiar în curtea unde fetiţele locuiesc. În timp ce acesta spărgea lemne, fetiţele se jucau în spatele case. Făptăşul a profitat de neatenţia mamei, a luat fetiţele într-o roabă spunându-le că le oferă dulciuri şi jucării. A mers cu ele 300 de metri, undeva pe un câmp.

”A lăsat roaba. Strigam după fete pe aici în jos să văd unde sunt. El m-a auzit că strigam eu, era acolo jos după o tufă. Când m-a auzit, a fugit în jos”, spune mama copilelor.

Maria, mama celor două fetițe a povestit cum s-a întâmplat totul: ”Am avut un consătean la spart de lemne. Am avut fetele cu el pe acolo. Am intrat în casă să culc fetiţa de trei ani şi să-i fac focul. Apoi m-am dus să iau fetele acasă. Erau în jos prin grădina noastră. A luat roaba, a pus fetele în roabă şi le-a dus mai departe. Acolo le-a pus jos, le-a dezbrăcat pe cele două. A zis că vrea le arate cum se însoară un băiat cu o fată”, a declarat mama fetelor.

Fetiţele încercau să scape, însă individual le punea la pământ şi le-a acoperit la gură: ”Le ţinea de gură cu mâna, nu puteau să ţipe fetele. Dădea să fugă una, dar o prindea. Ne este frică să mai lăsam fetele în dreptul casei noastre. Dimineaţa ne ducem cu ele la şcoală, iar apoi mergem să le luăm”, a mai spus femeia.

Tatăl copilelor spune că bărbatul şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor: ”El nu avea ce să mai zică. Erau probe, avea păr de la fete. Nu avea ce să nu recunoască. Prima dată a negat că nu a fost în curtea noastră, dar apoi a recunoscut totul. Plângea să nu fie dus la puşcărie”, a spus Vasile, tatăl copilelor.

Fetele primesc consiliere psihologică din partea unul psiholog din cadrul DGASPC Gorj: ”Li s-a oferit suport psihologic pe perioada audierii. Situaţia familială va fi monitorizată de către DGASPC împreună cu autoritatea locală”, spune Lidia Bârsanu, psiholog în cadrul DGASPC Gorj.

Bărbatul de 27 de ani a fost arestat pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol cu două minore. Magistraţii gorjeni au decis că nu reprezintă un pericol şi l-au lăsat în libertate.

În urma primei decizii, familia a făcut recurs, iar bărbatul de 27 de ani va ajunge din nou în faţa magistraţilor pentru a da explicaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here