Fostul director general al Minprest, în arest la domiciliu. Este cercetat pentru trafic de influență

0
187

Tribunalul Gorj a respins, sâmbătă, cererea procurorilor de arestare preventivă a fostului director general al Minprest Rovinari și a unui angajat al acestei societăți, reținuți vineri, pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. Magistrații au dispus împotriva acestora măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Cristinel Aurelian Vișan, fost director general al Minprest Serv SA și Alin Bîrcă, angajat al aceleiași societăți, au fost reținuți, la finele săptămânii trecute, după ce au primit 7.000 de euro de la o persoană, asigurând-o că o vor ajuta să promoveze un concurs organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj pentru funcția de conducător auto.

Minprest SERV SA, prestator de servicii pentru Complexul Energetic Oltenia, a transmis un comunicat de presă, în urma celor întâmplate.

,,În legătură cu informațiile care au apărut în spațiul public privind acte de corupție ale unui fost director general, dar și ale unui angajat al societății, conducerea SC MINPREST SERV SA face următoarele precizări: sunt respinse categoric și nu sunt tolerate, în niciun caz, astfel de practici care afectează negativ activitatea, dar și renumele în piața muncii a societății prestatoare de servicii. De asemenea, aducem la cunoștința partenerilor și opiniei publice, foarte clar, că nu au existat informații sau suspiciuni în acest sens, astfel că ne declarăm, încă o dată, dezamăgiți de astfel de practici și că se întâmplă fără voia noastră acte de corupție. Îi asigurăm pe colegii și colaboratorii de la ISU Gorj de considerația și aprecierea noastră și de tot sprijinul și deschiderea totală pentru atingerea obiectivelor comune pe care le avem. Suntem și vom rămâne aceeași parteneri de încredere. În acest sens, conducerea SC MINPREST SERV SA se declară în favoarea pedepsirii conform prevederilor legale a celor care vor fi găsiți vinovați”, se arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here