Gorj: Asociația Be Teen lansează proiectul „Edu Power”. Vezi unde are loc evenimentul și care sunt activitățile!

0
208

Asociația Be Teen din Târgu Jiu anunță lansarea oficială a proiectului „Edu Power”, eveniment ce va avea loc vineri, 29 septembrie 2023, începând cu ora 13:00, la Liceul Tehnologic Peștișani „Constantin Brâncuși”, judeţul Gorj.

Scopul principal al iniţiativei „Edu Power” este crearea unui cadru alternativ și inovator, bazat pe experimente, prin intermediul căruia copiii să descopere lumea înconjurătoare. Beneficiarii proiectului sunt copiii cu vârsta 6-14 ani din mediul rural din comunele Peștișani, Scoarța, Bălănești și Baia de Fier. Astfel, cei implicaţi vor putea explora lumea înconjurătoare printr-o abordare interactivă și distractivă.

Proiectul Edu Power propune organizarea unor ateliere de învățare folosind metode non-formale, menite să dezvolte abilitățile cognitive și să stimuleze gândirea critică a participanţilor.

Peste 20 de experimente din domenii precum fizica, matematica, optică, robotică și logică vor fi prezentate și explorate.
Pentru a oferi copiilor o experiență captivantă în domeniul robotică, Asociația Be Teen are ca partener echipa de robotică Tea Borgs de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu”. Tinerii din echipa de robotică, alături de profesorii Nodea Eugen și Stoian Sorin Mirel, vor susține ateliere și vor prezenta roboții creați prin intermediul proiectului.
Evenimentul de lansare marchează începutul unei perioade de explorare științifică și tehnologică pentru copiii din comunitățile rurale ale judeţului Gorj.
Atelierele din cadrul „Edu Power” vor avea loc în perioada octombrie-decembrie 2023 în cele patru comune prestabilite: Peștișani, Scoarța, Bălănești și Baia de Fier.
Proiectul este finanțat de Grupul Cez România prin programul Generatorii de Bine, gestionat în parteneriat cu Fundația Comunitară Vâlcea.
“Proiectul Edu Power reprezintă o oportunitate deosebită pentru copiii din mediul rural de a se familiariza cu știința și tehnologia și de a-și dezvolta abilitățile intelectuale. Este o provocare şi cu siguranţă toţi cei implicaţi vor avea ceva de învăţat”, spun reprezentanţii Asociaţiei Be Teen.

Contact:
Pistol Roxana Maria
Președinte Asociația Be Teen
0762578471
be.teen.be@gmail.com

Descrierea organizației:

Asociația Be Teen a fost înființată în anul 2022 cu scopul de a promova o implicare activă în societate și o educație completă pentru tinerii și copiii comunității.
Misiunea asociației este de a contribui la dezvoltarea personală și profesională a tinerilor și copiilor, la educația și cultura acestora prin desfășurarea de activități diverse folosind metode non-formale, astfel încât aceștia să poată avea o viață care să corespundă potențialului lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here