O femeie, în vârstă de 70 de ani, a fost găsită decedată în apartamentul ei, aflat la etajul III al unui bloc de lângă Colegiul Național „Spiru Haret“ din Târgu Jiu. Aceasta este fosta cumnată a fostului prefect de Gorj, Gheorghe Caralicea Mărculescu.Femeia locuia singură, după ce fostul ei soț se mutase la țară. Femeia are două fiice și potrivit vecinilor, acestea nu o vizitau.
Bătrâna nu avea sursă de căldură și se încălzea doar cu ajutorul unui aragaz. Vecinii spun că femeia își cheltuia cam toată pensia pe alcool.
Femeia nu a fost văzută de vecini, de câteva zile, astfel că aceștia au fost îngrijorați și l-au chemat pe fostul soț, care a venit, dar nu a vrut să intre în locuință. „Se auzea cum mormăie din casă. Probabil că-i era rău, însă nu a vrut să intre. Au fost chemate și fetele, dar nu au vrut să vină. A fost și ea cineva. A lucrat contabilă. A bătut fata mea în ușă și nu a mai răspuns, așa că am chemat pompierii“, a relatat o vecină. Din păcate, femeia a fost găsită decedată.