Gorj: Tânăr arestat, după ce a fost prins de 4 ori la volan, cu permisul suspendat

0
204

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Crasna, a fost arestat după ce a fost depistat de polițiști de patru ori la volan, deși avea permisul anulat.

La data de 29 mai 2019, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 28 de ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Târgu-Jiu, având permisul de conducere anulat. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat.

După o lună, la data de 29 iunie 2019, bărbatul a fost depistat de polițiști din cadrul Biroului Rutier conducând un autoturism pe strada Victoriei, din municipiul Târgu-Jiu, având permisul de conducere anulat. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și de această dată, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat.

După mai bine de un an, la data de 4 iulie 2020, același bărbat a fost depistat de polițiști conducând un autoturism pe strada Bicaz, din municipiul Târgu-Jiu, având permisul de conducere anulat. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul avea o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 3 octombrie 2020, bărbatul a fost depistat din nou de polițiști conducând un autoturism pe Calea Severinului, din municipiul Târgu-Jiu, având permisul de conducere anulat.

La data de 1 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au pus în executare un mandat de aducere pe numele bărbatului, fiind condus la sediul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, în vederea audierii. În urma administrării probatoriului, bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat.

În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here