Un primar din Gorj amenință că își va depune demisia. Este vorba despre edilul din Albeni, Ionuț Stan. Acesta a declarat că începând cu data de 1 septembrie 2021, va pleca din fruntea primăriei.
Sătul de acuzele ce i se aduc tot mai des, primarul Stan susține că nu mai rezistă așa, acesta fiind principalul motiv al deciziei. Edilul spune că nu se mai înțelege nici cu consilierii locali.
”Fac public că începând cu data de 1 septembrie că îmi voi da demisia și îi las pe dumnealor să conducă Primăria Albeni. Consilierii locali nu sunt de acord cu ce vreau eu să fac. Îmi pare rău că sunt împotriva mea. Chiar dacă îi voi supăra pe cei care mi-au dat votul, dar nu vreau să îmi pun sănătatea mea în joc”, spune primarul din Albeni.
Chiar dacă se vor face alegeri anticipate, edilul spune că nu va mai candida și nici nu vrea să mai audă. Rămâne de văzut dacă edilul va pleca sau nu din fotoliul de primar luna viitoare.