Gorjenii sunt mai prost plătiți decât alți români. Despre ce sume este vorba

0
78

Salariații din județul Gorj au printre cele mai mici salarii din țară, conform unei analize a Direcției Județene de Statistică. Astfel, câștigul salarial mediu nominal brut, în luna ianuarie 2022, a fost de 5.373 de lei, Gorjul ocupând locul 12 în clasamentul județelor ordonate descrescător. Suma de bani este mai mică decât media la nivelul țării cu aproape 11%, respectiv cu 658 lei.

Nici salariul mediu net nu este mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Gorjenii încasează luna circa 3.300 de lei. Conform DJS Gorj, angajații primesc cu 402 lei net mai puțin față de media de la nivelul României. De asemenea, cele mai bune câștiguri se află în sectorul bugetar, dar și în domeniul hotelier sau restaurante.

”Creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni s-au înregistrat ȋn activităţi de editare cu 11,4% mai mult, hoteluri şi restaurante cu peste 6,5%, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii cu 4,8%. De asemenea, în sectorul bugetar  s-au înregistrat ușoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ cu 3,1% ca urmare a reluării plății cu ora a cadrelor didactice, în sănătate şi asistență socială cu 1,7% mai mult, respectiv ȋn administraţia publică cu 0,5%”, transmite DJS Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here