Incendiu la o locomotivă. Pompierii au intervenit

0
60

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu produs la locomotiva unui tren de călători aflat în mișcare, pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea, în apropierea haltei Turnu din localitatea Călimănești.

La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj al SVSU Călimănești. Din fericire, nu au fost persoane rănite, călătorii existenți , in jur de 70 de persoane la număr, autoevacuându-se până la sosirea echipajelor de intervenție.

Pentru limitarea propagării incendiului, s-a luat măsura decuplării locomotivei de restul garniturii. În același timp, pompierii au acționat pentru răcirea zonei compartimentului motor, unde zona era supraîncălzită.

La scurt timp de la sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul a fost stins în fază incipientă, ulterior fiind asigurată răcirea compartimentului motor timp de aproape două ore.

Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la conductorii electrici neizolați corespunzător.

Aproximativ jumătate din pasagerii din tren și-au reluat călătoria cu alte mijloace de transport găsite individual, restul călătorilor așteptând preluarea de către o altă garnitură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here