ITM Gorj. Bilanț pe luna Ianuarie – Amenzi de peste 460.000 lei

0
78

Peste 150 de controale au fost efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj  pe parcursul lunii ianuarie 2022, din care 122 au avut ca obiect verificarea respectării legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, iar 32 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă.

În urma acțiunilor efectuate, inspectorii de muncă au aplicat amenzi în cuantum de 461.500 lei, din care 56.500 lei pentru nerespectarea normelor securităţii şi sănătăţii în muncă și 405.000 lei pentru încălcarea legislației în domeniul relațiilor de muncă și au dispus 468 măsuri de intrare în legalitate.

Inspectorii de muncă cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă au depistat în perioada menționată, 6 persoane prestând muncă nedeclarată, respectiv neavând încheiate în prelabil contracte individuale de muncă, fiind aplicate amenzi în valoare 120.000 lei.

Au fost verificați angajatori din domenii precum: întreținerea și repararea autovehiculelor, construcții, tăierea și rindeluirea lemnului, fabricarea produselor de patiserie, comerț cu amănuntul, restaurante, transporturi rutiere de mărfuri, coafură și alte activități de înfrumusețare.

În ceea ce priveşte interacţiunea directă cu cetăţenii şi problemele pe care aceştia le-au reclamat, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, în luna ianuarie 2022, au fost înregistrate 48 petiţii.

De asemenea, au fost verificate și înregistrate 3 contracte colective de muncă şi 2 acte adiţionale la cele deja în vigoare, numărul total al contractelor colective de muncă active la nivelul județului Gorj, la sfârșitul lunii ianuarie  2022, fiind de 265.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va efectua controale și în perioada următoare, zilnic, pe întreg teritoriul județului Gorj, pentru aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniile de competență”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef  al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here