Un jandarm a fost ucis în timpul ce a încercat să aplaneze un conflict între doi bărbați din cauza unui împrumut de câteva mii de euro. Totul s-a petrecut într-un apartament din Brașov. După comiterea faptei, agresorul și-a tăiat venele, iar în prezent este la spital.
Alte două persoane, dintre care un pompier, au fost rănite în timpul conflictului.
„Pe fondul consumului de alcool, agresorul i-a reproşat uneia dintre victime că nu i-a returnat un împrumut de câteva mii de euro. A mers acasă, s-a înarmat cu un cuţit şi s-a întors să îl atace pe pretinsul datornic. În apărarea acestuia din urmă au intervenit alte două persoane, un jandarm şi încă o victimă, de 20 şi ceva de ani. În agresiune a fost ucis jandarmul şi au fost vătămate celelalte două persoane. Apoi, agresorul s-a întors acasă, unde s-ar fi autoagresat prin secţionarea venelor de la mână. În prezent, agresorul este în spital, la Sibiu, pentru a suferi o operaţie de urgenţă”, a precizat Adrian Radu, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
În cauză s-a deschis dosar penal pentru omor şi tentativă la omor, iar în cazul în care cea de-a treia victimă, cea rănită uşor, va face plângere, cercetările se vor extinde și pentru lovire, a menţionat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.































