Lider:” Voi fi alături de acești 1800 de determinați până la capăt!”

0
526

Cel mai tânăr lider sindical din bazinul carbonifer este alături de noii angajați din Complexul Energetic Oltenia.

„Avem nevoie ca de aer de acești salariați, fără dumnealor nu am putea funcționa!
Deficitul de personal din producție este foarte acut”, spune Laurențiu Manolache.

„Ei nu sunt bătaia de joc a nimănui!
Conducerea CEO să termine cu aceste copilării, abuzuri și să dea dovadă de solidaritate, empatie și respect față de ei.”

Acești angajați sunt tot timpul neliniștiți, stresați și expuși la tot felul de riscuri datorită șefilor care îi împing de la spate să execute și alte meserii pe lângă cea de bază.
Tânărul gorjean este apreciat în ultimul timp și de oameni importanți din București, după cum se observă din postările acestora, numai cuvinte de laudă la.adresa tânarului.
Laurențiu Manolache, care în ultimii ani s-a implicat activ atât pe parte energetică dar și pe partea umanitară, socială, dând dovadă de solidaritate față de oamenii cu probleme, a reușit o performanță de neegalat, fiind ales lider de sindicat în bazinul Oltenia, la aceeași vârstă ca a celui mai titrat lider sindical din lume, Miron Cozma, care în anii ’90 a reușit să schimbe două guverne datorită ortacilor.

Sunt foarte multe voci care spun că tânărul va ajunge un om important în România datorită abilităților pe care le are și loialității față de oameni dar și un lider de neegalat.
Cine este Laurențiu Manolache?
Originar din comuna Urdari, județul Gorj, acesta a urmat și a finalizat cursurile Facultății de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din București și totodată, urmând cursurile Facultatii de Inginerie, specializarea Managementul Energiei, Termoenergetică din cadrul Universității Constantin Brâncuși din Tg-Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here