Soartă cruntă pentru copilul de 10 ani din comuna Crușeț, accidentat seara trecută de o mașină. Băiețelul se află pe patul de spital. În urma impactului, copilul s-a ales cu o fractură de coloană, iar medicii fac tot posibilul ca cel mic să se recupereze cât mai bine.
Copilul se afla pe stradă cu mama sa, aceasta aflându-se într-un cărucior cu rotile, având un handicap din cauza unei boli grave. În timp ce mergeau spre casă, cei doi au fost loviți de un autoturism al cărui șofer nu a fost atent. Viața nu a fost tocmai blândă cu ei, dar mai ales cu cei mici. Sunt cinci frați, iar cea mai mare are 13 ani. Ea s-a ocupat până acum de tot. Le-a fost ca o mamă fraților ei și cel mai mare sprijin pentru mama sa aflată în căruciorul cu rotile.
Toamna culegeau nuci pentru a se întreține și pentru a câștiga câte un bănuț pentru a pune pe masă o pâine. În prezent, cei patru frățiori ai băiatului internat au ajuns în grija statului, fiind luați de către asistenții maternali. Condiții unde locuiau nu erau cele mai bune.