Vicepreședintele TSD Gorj, Laurențiu Manolache transmite un mesaj tranșant ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Tanarul gorjean este de parere că Planul de Restructurare a CE Oltenia trebuie renegociat la Bruxelles.
Avem rezerve de lignit pentru cel puțin 40 de ani, iar prelungirea sistemului energetic național trebuie să fie o prioritate.
Totodată, potrivit Planului de Restructurare și Reziliență, începând cu anul 2026, vor mai fi active doar 3 grupuri în rezervă de capacitate, iar numărul salariaților va scădea drastic, practic fiind înjumătățit.
O altă problemă ridicată de acesta, face referire la condițiile speciale de muncă.
„Nu se poate așa ceva! Este o bătaie de joc la adresa celor care stau și au stat zi de zi în condiții deosebite iar tu ca lider de sindicat ori cei din categoria Tesa să beneficiezi de aceleași condiții speciale ca și aceștia! Probabil, dânșii au avut mărimea cizmelor foarte mare, de aceea nu au putut să o poarte în birouri. Este o bătaie de joc la adresa celor care au stat în nămol până la gât, în condiții de neimaginat, în sensul că, în loc să-și primească oamenii din producție toate beneficiile aferente condițiilor speciale de muncă, federațiile au acceptat să fie inclusă și TESA, diminuând din cuantumul pensiilor”, spune Manolache.
Gorjeanul mai consideră faptul că sectorul energetic din Romania este unul dintre cele mai importante sectoare economice: „Sectorul Energetic este unul dintre ultimele sectoare economice românești solide, care trebuie să-și continue producția pe bază de cărbune, nu doar până în anul 2030 așa cum se doreșt. Avem nevoie de un sistem energetic bazat în totalitate pe carbune. A lucra minereşte înseamnă să te descurci cu minimul de materiale necesare iar angajații din producție au făcut asta tot timpul, de aceea merită respectul tuturor,” spune Laurențiu Manolache.