Nereguli grave descoperite la SAJ Gorj: Scrum de țigară în ambulanță și medicamente expirate

0
416

Nereguli grave descoperite la Serviciul de Ambulanță Gorj. Conform raportului Departamentului pentru Situații de Urgență, mai multe persoane din conducerea instituției au fost sancționate. Una dintre deficiențele descoperite a constat în faptul că se fumează în ambulanța cu care a fost transportat Adrian Dobrin, șeful Sanepid Gorj. De asemenea, autospeciala nu mai fusese dezinfectată timp de mai multe zile.

Ambulanța cu care a fost transportat șeful Sanepid Gorj avea mai multe defecțiuni. Una dintre acestea fiind legată de ventilator. Aparatul nu funcționa din cauza unui cablu, acesta fiind lipit cu bandă. Ba mai mult, echipa de control a mai constatat faptul că anumite medicamente aveau termenul de valabilitate depășit.

Situația se complică, iar o altă neregulă și mai gravă este aceea că în autospeciala respectiva se fuma, conform mai multor înscrisuri ale șefului de garaj. Salariatul specifica faptul că era găsit scrum de țigară, dar și urme de arsură pe scaunul din dreapta șoferului. Această constatare este una destul de gravă, ținând cont că fumatul este strict interzis la o distanță mai mică de 10 metri față de ambulanță.

După toate cele specificate în raport, directorul SAJ Gorj, Constantin Mitroi, spune că sunt nereguli, însă nu foarte grave: ”Așa cum ați văzut, din raportul celor de la DSU, se observă anumite deficiențe, dar nu sunt foarte grave. Problema este că echipajele nu verifică cum trebuie ambulanțele la intrare în tură, de aceea au fost găsite medicamente expirate. Reînnoirea parcului nu ține de noi. Am înțeles că vor mai veni noi ambulanțe, însă nu știu să vă dau mai multe detalii despre acest lucru”, a spus Mitroi.

Directorul SAJ Gorj a mai primit o amendă și pentru faptul că acea ambulanță nu a fost dezinfectată timp de cinci zile. Procedura a avut loc abia după decesul lui Dobrin.

Mandatul lui Mitroi ar mai fi fost prelungit cu încă 6 luni, deși trebuia să expire pe data de 13 aprilie 2021. Întrebat despre acest aspect, Mitroi spune că nu știe dacă este adevărată această informație și că nu a fost anunțat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here