O fetiță de doar 12 ani din comuna Merișani, județul Argeș, și-a pierdut viața în timp ce căra lemne din pădure. Cauza morții tinerei Sonia ar fi că purta cizme primite de pomană, cu două numere mai mari. Una dintre încălțări i-ar fi ieșit din picior când se urca în căruță și s-ar fi dezechilibrat. Când a căzut, s-a lovit la cap. A fost transportată cu ambulanța la Spitalul de Pediatrie Pitești, dar a murit în timpul deplasării. Familia Soniei este atât de amărâtă, încât locuiesc într-un container de la primărie. Pentru a-și hrăni copiii, mama strângea lemne din pădure, cu fata de 12 ani. Eleva din clasa a VI-a lipsea des de la școală, dar nu o abandonase, spre deosebire de sora sa de 14 ani, însărcinată, scrie gândul.ro. Mama fetei nu a avut bani pentru a-i face rânduielile de înmormântare. Locul de veci și toate cele necesare au fost cumpărate cu bani donați de profesorii de la școala unde învăța copila și de vecini.