S-a trezit cu o factură de trei ori mai mare: ”Impactul este unul major!”

0
145

Facturile mari la energia electrică suprasolicită bugetele localităților din județul Gorj și nu numai. De exemplu, în localitatea gorjeană Bălești, cheltuielile cu energia electrică s-au triplat.

Primarul din Bălești, Mădălin Ungureanu, spune că de la o factură în valoare 25.000 de lei lunar cât plătea până acum la energia electrică, în prezent, costul facturii este de 80.000 de lei. Edilul social-democrat speră faptul că cei aflați la guvernare vor găsi soluții pentru a ieși din această criză.

”Impactul asupra bugetului este unul major cu aceste crize la energia electrică. Vorbesc aici de toate unitățile care aparțin de UAT Bălești. Nu este deloc ușor. Prețurile s-au triplat. De exemplu, comparativ cu anii trecuți, o factură mă ducea la 25.000 de lei, iar acum este de circa 80.000 de lei. Sper ca cei aflați la guvernare să înțeleagă că nu este bine ce se întâmplă. Aceste creșteri nu va duce decât la creșterea șomajului. Cu banii din bugetul local nu prea mai putem face mare lucru”, a spus Mădălin Ungureanu, la Radio Infinit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here