Se reduce programul în centrele de vaccinare din Gorj

0
89

Programul de vaccinare în mai multe centre din județul Gorj va fi modificat. Este vorba despre 7 centre de imunizare anti-Covid în care numărul persoanelor doritoare a scăzut în ultima perioadă.

Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, spune că programul va fi redus, însă vor fi înființate 6 echipe mobile care se vor deplasa prin comunele din județ.

”În cadrul DSP Gorj s-a analizat această situație și s-a ajuns la concluzia că în 7 centre se va reduce programul. Se vor reduce numărul de fluxuri în câteva centre de vaccinare și vor fi înființate 6 echipe mobile. Ele vor fi la Școala nr 12 din Târgu Jiu, la baza sportivă Poiana, la Casa de Cultură din Tismana, la sala de sport din Bălești și Rovinari, dar și la liceul din Novaci. Fiecare echipă mobilă are în raza sa un număr de sate, acolo unde vor vaccina cetățenii”, a spus prefectul de Gorj.

Cele 7 centre de vaccinare unde programul de va reduce se află la: Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu, Turceni, Turburea, Stoina, Tismana, Bălești și Bâlteni.

Programul va fi redus astfel:

1.   Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu: 08:00-14:00

2.   Spitalul Orășenesc Turceni: 08:00-14:00

3.   Baza Sportivă Poiana( Turburea) : 08:00-14:00

La Stoina, Tismana, Bălești și Bâlteni, programul de vaccinare va fi între orele 14:00-20:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here