Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați de un bărbat de 41 de ani, din comuna Bălești, cu privire la faptul că ar fi fost agresat de un coleg de serviciu.
La fașa locului s-a deplasat un echipaj de poliție care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că înainte ca cele două persoane să intre în serviciu, apelantul ar fi fost agresat de un bărbat de 45 de ani, din comuna Borăscu, în urma unui conflict spontan.
”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Ieri, polițiștii din Motru au luat, față de agresor, măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore”, transmite IPJ Gorj.
De asemenea, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, fiind dispusă față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.