Târgu Jiu: A intrat cu mașina în autospeciala de poliție. A rănit doi polițiști

0
870

Un bărbat, de 66 de ani, din municipiul Târgu Jiu,  nu a acordat prioritate de trecere unei autospeciale de poliție și a rănit doi polițiști. Acesta a fost reținut sâmbătă pentru 24 de ore. Suspectul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Reamintim că, doi polițiști din cadrul Poliției Târgu Jiu – Biroului Rutier, aflați în misiune, au fost răniți într-un accident provocat de un șofer care a fugit. Accidentul a avut loc vineri, în Târgu Jiu.

Polițiștii se aflau într-o autospecială care circula, cu mijloacele acustice și luminoase în funcțiune, pe Calea București din municipiul Târgu Jiu. Un autoturism nu le-ar fi acordat prioritate de trecere. Pentru a evita impactul cu acesta, echipajul de poliție a intrat în coliziune cu alt autoturism parcat, care la rândul său a ricoșat în alt autoturism. În urma impactului, a rezultat rănirea celor doi polițiști.

Conducătorul care nu a acordat prioritate de trecere a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
A fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here