Un accident rutier soldat cu o victimă a avut loc, în această seară, pe strada Barajelor din municipiul Târgu Jiu.
Din cercetările efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 66 de ani, din orașul Tismana, în timp ce conducea un autoturism pe strada Barajelor din Targu-Jiu, nu a acordat prioritate de trecere, la plecarea de pe loc, autoturismului condus pe aceeași stradă din direcția str. Luncilor către str. Merilor, de un bărbat, de 48 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto, de 48 de ani, de care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații amanunțite.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.