Târgu Jiu: Consumau alcool și fumau în locurile de joacă pentru copii. Polițiștii locali au intervenit!

0
105

Polițiștii locali din Târgu Jiu au aplicat, în perioada 1-9 Martie, 4 avertismente și 10 amenzi în valoare de 2300 de lei. Persoanele amendate au fost identificate de politisti în timp ce consumau băuturi alcoolice în locurile de joacă sau în imediata apropiere a blocurilor de locuințe, fumau în locurile de joacă pentru copii. De ademeneau au fost aplicate sancțiuni și pentru nerespectarea prevederilor legale privind păstrarea curățeniei în locurile publice.

“Polițiștii locali desfășoară periodic activități de patrulare pedestră în cartierele de locuințe de pe raza municipiului Târgu Jiu, în vederea menținerii climatului de ordine și siguranță publică.

Principalele obiective stabilite în cadrul acestor activități sunt:

prevenirea și combaterea distrugerii mobilierului aferent locurilor de joacă;

respectarea normelor legale privind păstrarea curățeniei în locurile de joacă;

prevenirea și combaterea consumului de alcool în locurile de joacă sau în alte locuri nepermise;

identificarea persoanelor care săvârșesc fapte ilicite si luarea măsurilor legale ce se impun;

întărirea sentimentului de siguranță publică în cadrul comunității”, a transmis Poliția Locală Târgu Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here