Târgu-Jiu: Dispar magazinele second-hand din centru

0
297

Magazinele second-hand din centrul Târgu Jiului își vor muta activitatea în altă parte. Așadar, de la începutul anului 2022, târgujienii nu vor mai vedea astfel de magazine pe centrul pietonal. Primarul Marcel Romanescu spune că a fost luată o hotărâre de Consiliu Local în urmă cu un an și ceva, care prevede că, în maxim 2 ani, cei care dețin astfel de magazine trebuie să își mute activitatea din zona centrală.

Administratorii au fost notificați de către Poliția Locală în acest sens, urmând ca în următoarea perioadă, aceste afaceri să fie mutate.

”Există o hotărâre de Consiliu Local care prevede că în maxim 2 ani, toți cei care au magazine de tip second-hand pe zona centrală să elibereze spațiul și să își schimbe activitatea pe care o desfășoară. Păstrăm acel termen de 2 ani. Societățile comerciale au fost și sunt notificate de Poliția Locală. Nu există o altă variantă”, a spus Romanescu.

Edilul spune că a avut foarte multe discuții cu tinerii din Târgu Jiu, iar aceștia își doresc ca zona centrală să fie una de promenadă, fără magazine cu haine la mâna a doua. Aproximativ 10 astfel de magazine funcționează pe Calea Eroilor și în zona pietonală din Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here