Târgu Jiu: Imagini greu de privit cu locurile în care dorm oamenii fără adăpost

0
215

Polițiștii locali din Târgu Jiu au fost sesizați de prezența unui bărbat fără adăpost care dormea chiar lângă ușa de acces dintr-un bloc de locuințe aflat pe bulevardul Constantin Brâncuși.

Ajunși la fața locului, agenții au constatat că persoana respectivă nu se putea mișca, aflându-se în pericol de șoc hipotermic.

Bărbatul a fost preluat de ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma acestui caz, Poliția Locală a postat o serie de imagini cu locurile în care au fost găsiți mai mulți oameni fără adăpost. Majoritatea se aflau în clădiri abandonate, sub poduri sau pe bănci.

“Pe timpul sezonului rece, polițiștii locali desfășoară permanent acțiuni de identificare a persoanelor fără adăpost pentru luarea măsurilor de protejare a vieții și sănătății acestora, prin îndrumarea lor către Centrul Social de Urgență pentru Persoanele Fără Adăpost – Casa „Iris”.

Acest centru are sediul în Municipiul Târgu Jiu, str. Dacia, nr. 13, și asigură condiții corespunzatoare de cazare pe timpul nopţii, igienă corporală, asistenţă medicală primară, supraveghere, servicii sociale și consiliere.

În cazul în care observați persoane fără adăpost pe raza municipiului Târgu Jiu, vă rugăm să apelați numărul de telefon al Dispeceratului Poliției Locale Târgu Jiu 0253/ 225 434, disponibil 24 de ore din 24! ☎️

Fiecare apel poate salva o viață”, a transmis Poliția Locală din Târgu Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here