TVA zero pentru alimente? ”Facem economii, cumpărăm mai puțin!”

0
189

TVA-ul la alimentele de bază ar putea fi plafonat în țara noastră, așa cum s-a întâmplat în Polonia sau Ungaria. În prezent, nu a fost pusă în discuție această variantă, liberalii fiind cei care se opun și spun că această măsură contravine directivei europene în domeniu, conform ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.

„Nu am avut o discuţie în Guvern legată de TVA zero la alimentele de bază. Este o măsură care cel puţin la momentul ăsta contravine Directivei de TVA, sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată al Uniunii Europene”, a spus Vîlceanu, scrie Argerpres.

Mai exact, este vorba despre reducerea prețului la carne, ouă, lapte, ulei, zahăr, pâine și cartofi. Măsura ar veni în sprijinul oamenilor în contextul majorării facturilor la energia electrică și gaze naturale.

„Există oricând instrumentul de a plafona preţuri şi de a interveni în piaţă la modul acesta, de a fixa tu preţuri, de la Guvern, ceea ce nu e tocmai ideea unei pieţe libere şi ceea ce ar duce, sunt convins, în condiţiile de piaţă actuale, cu preţuri crescute la energie, la dispariţia unor produse de pe raft. În momentul în care preţul cu care tu produci este mai mare decât preţul cu care poţi să vinzi evident că nu vei mai avea niciun fel de motivaţie să produci şi să vinzi produsul respectiv, pentru că asta ar însemna să pierzi”, a mai declarat Vîlceanu.

Oamenii încă mai speră la plafonarea TVA-ului, afirmând că prețurile sunt oricum destul de mari: ”Ar fi foarte bine. Sunt prețuri mari la alimentele de bază, deși nu cred că vor lua această măsură(…) Ce bine ar mai fi pentru noi pensionarii. Am început să cumpăr mai puține alimente, tocmai pentru că sunt destul de scumpe. Facem economii, ce să facem(…) S-au scumpit și facturile, vai de noi. Nu o să mai avem bani nici de pâine. Cred că trăim doar pentru facturi, mâncare mai puțină”, au spus câțiva gorjeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here