VIDEO: Două minore și un bărbat, victimele accidentului de la Cârbești

0
235

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza satului Cârbești, din comuna Drăguțești, a avut loc un eveniment rutier soldat cu trei victime.

Din cercetările efectuate a reieșit că un bărbat, de 65 de ani, din comuna Dănești, în timp ce conducea un autobuz pe DE 79 Cârbești, din direcția Tg-Jiu către Rovinari, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de către un alt bărbat, de 53 de ani, din comuna Drăguțești.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto, de 53 de ani, din comuna Drăguțești și a celor două pasagere minore, aflate pe bancheta din spate a autoturismului, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here