Visa și Mastercard își suspendă activitatea:”Regretăm impactul asupra clienților și partenerilor”

0
431

Giganţii Visa si Mastercard au anunţat că îşi suspendă operaţiunile în Rusia în semn de protest faţă de invazia Ucrainei, transmite BBC.

Mastercard a transmis, sâmbătă, că băncile ruseşti nu vor mai fi susţinute de reţeaua sa şi că orice card emis de companie în afara ţării nu va funcţiona la comercianţii sau bancomatele ruseşti.

Între timp, Visa transmis că va lucra pentru a opri toate tranzacţiile din ţară în zilele următoare, iar cardurile Visa emise de instituţii financiare din afara Rusiei vor înceta să funcţioneze şi pe teritoriul ţării.

”Regretăm impactul pe care îl va avea acest lucru asupra stimaţilor noştri colegi şi asupra clienţilor, partenerilor, comercianţilor şi deţinătorilor de carduri pe care îi deservim în Rusia. Acest război şi ameninţarea continuă la adresa păcii şi stabilităţii cer să răspundem în conformitate cu valorile noastre”, a conchis el.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here