Zelenski critică dur summitul NATO: ” Slab și pierdut. Puteați închide spațiul aerian!

0
434

Volodimir Zelenski, preşedintele din Ucraina a criticat vineri decizia “deliberată” a NATO de a nu crea o zonă de excludere aeriană în Ucraina, în mijlocul unei invazii ruse, transmite AFP.

”Astăzi, conducerea Alianţei a dat undă verde continuării bombardamentelor asupra oraşelor şi satelor ucrainene, refuzând să creeze o zonă de excludere aeriană”, a spus preşedintele Zelenski într-o intervenţie video dată publicităţii de preşedinţia ucraineană, scrie Agerpres.

Miniştrii de externe din statele NATO s-au exprimat împotriva creării unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, solicitată de Kiev.

„Summitul NATO a fost un summit foarte slab şi pierdut. Aici am văzut că nu toată lumea e de părere că luptă pentru libertatea Europei e principala prioritate. Puteaţi închide spaţiul aerian (al Ucrainei). Nu ştiu pe cine sunteţi capabili să protejaţi sau dacă sunteţi capabili să-i protejaţi pe membrii NATO”, a mai spus Volodimir Zelenski.

„Singura cale prin care puteam implementa o zonă de interdicţie aeriană e să trimitem avioanele deasupra Ucrainei şi să distrugă avioane ruseşti. Iar asta ar putea duce la un război în toată regulă în Europa”, a replicat Antony Blinken, secretar de stat american.

Sursa: Protv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here