Partidul condus de senatorul Ion Iordache și-a stabilit candidatul pentru primăria din Logrești. Localitatea este condusă în acest moment de către viceprimar și asta după ce edilul PNL Mihai Voichița a demisionat, la finalul lunii mai anul trecut.
Senatorul Ion Iordache, liderul Forța Dreptei Gorj, a fost prezent, sâmbătă, la Logrești, unde și-a lansat prima organizație locală. De asemenea, a anunțat că Aurelian Cătălin Popescu va fi cel care o să intre în lupta electorală, atunci când vor fi organizate alegeri parțiale.
“Am început lansarea organizațiilor locale cu cea de la Logrești, pentru că aici vom avea alegeri parțiale și ne-am propus să câștigăm funcția de primar cu Popescu Aurelian Cătălin, un tânăr bine pregătit, cu experiență în administrație, care poate îmbunătăți fundamental soarta comunei. El ne-a prezentat viziunea de dezvoltare a comunei, pe care intenționează să o implementeze încă din prima zi de mandat, pentru că Logrești a stagnat destul”, a declarat Ion Iordache.































