Afacerea inedită a unui tânăr din Gorj: ”Vreau să mă extind. Cererea de pui este mare!”

0
1005

Un tânăr dintr-o localitate din Gorj a pus bazele unei mici afaceri mai puțin obișnuite. Florin este din Baia de Fier ți s-a gândit că pe lângă locul de muncă pe care-l are, să dezvolte și o mică afacere din pură pasiune. Astfel, la poale de munte a luat naștere o mică fermă cu 12 struți. Bărbatul spune că ouăle și carnea sunt la mare căutare, dar și puii.

”Am 12 bucăți, momentan, dar vreau să mă extind. Cerere de pui este destul de mare. Este mai complicat cu abatorizarea. Singurul abator la noi in tară este la Sebeș, dar prețul este  cam mic. Nu este nici greu, dar nici ușor să ai grijă de ei. Trebuie să te ocupi și să ai mai mulți”, a spus Florin Chiriac, cel care deține mica fermă.

Prețul unui kilogram de carne de struț este mai scump și asta pentru că nu are colesterol. Tariful poate porni de la 80 de lei, iar un ou poate ajunge și la 100 de lei. Puii de struț se vând cel mai bine, iar prețul pornește de la 100 de euro pe bucată.

”În jur de 80 de lei kilogramul și la abator în jur de 2,8 euro kilogramul în viu, dar trebuie să aibă peste 100 de kilograme pentru a-ți da acest preț. Dacă are mai puțin, îți dă mai puțin. Ouăle în jude de 80 de lei, 100 de lei. Depinde și de vârstă. De la 100 de euro în sus, de la 30 de zile, cam acesta este prețul unui pui de struț”, a mai declarat Florin.

Familia lui Florin nu a fost de acord cu o astfel de fermă, însă acum s-au atașat extrem de tare de animale: ”Prima dată am fost uimită, a doua oară speriată, iar acum sper să meargă tradiția mai departe, să avem și noi beneficii, nu doar costuri. Nu am știut ce sunt, nu am văzut decât teleenciclopedia. N-am știut cum va fi. Toată lumea este curioasă, dar mai puțin să cumpere. Acum m-am îndrăgostit de ei. Cu o jumătate de gură spun vinde-i, dar mai ține-i”, a spus Mirela, mama lui Florin.

Bărbatul a investit mult în mica lui afacere. Și-a cumpărat și ecluzoare și incubatoare. La incubator, un ou de struț stă 39 de zile la o temperatură de peste 36 de grade Celsius.

Ba mai mult, ouăle care nu sunt productive ajung să fie pictate, iar mai apoi vândute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here