Amendă usturătoare pentru o măcelărie din Gorj

0
914

Zeci de controale și amenzi usturătoare. Cam așa sună bilanțul inspectorilor Direcției Sanitar Veterinare Gorj doar pe ultimele zile. Astfel, în urma verificărilor, angajații instituției au aplicat sancțiuni în valoare totală de 56.800 de lei.

Cele mai mari amenzi au fost încasate de un magazin alimentar, dar și de către o măcelărie. Nu mai puțin de 12.000 de lei a fost fiecare amendă.

”Am aplicat o sancțiune de 12.000 de lei la un magazin alimentar, pentru încălcarea normelor privind trasabilitatea produselor alimentare și pentru neinformarea autorității în timp util, prompt, privind retragerea produsului contaminat. De asemenea, o altă sancțiune de 12.000 de lei am aplicat-o la o măcelărie, pentru neconformarea față de măsurile dispuse de inspectori la un control anterior”, transmite DSV Gorj.

Totodată, un alt magazin alimentar a mai primit o amendă de 10.000 de lei pentru pentru achiziționarea și comercializarea unor produse alimentare care nu erau însoțite de documente, iar aceeași amendă a fost aplicată și pentru două depozite farmaceutice. Două sancțiuni a câte 1.600 respectiv 1.200 de lei au mai primit și doi proprietari de exploatații.

Controalele au avut loc în localitățile: Baia de Fier, Bălești, Bâlteni, Bumbești-Jiu, Câlnic, Dănești, Dragotești, Godinești, Motru, Novaci, Padeș, Polovragi, Roșia de Amaradia, Samarinești, Târgu-Cărbunești, Târgu-Jiu, Telești, Tismana și Văgiulești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here